Creativitate made in Moldova & povești cu design inclus: ajungem la Iași!
Dacă ai ajuns la Iași în ultimii ani, ai observat cu siguranță o schimbare: orașul tinde spre statutul de hub cultural. Se deschid cafenele și spații alternative în care designul interior te ademenește la fel ca o cafea bună – sigur ai auzit de Cuib, de Meru sau, mai nou, de Fab Lab. Apar inițiative precum Ladies, Wine & Design, iar cursul nostru de design interior de la Iași ia avânt… Le luăm pas cu pas mai jos și aducem în fața ta teasere creative.
Traseul spațiilor alternative din Iași
Întotdeauna e o plăcere să revenim la CUIB. CUIB este locul unde nu numai că am trece zilnic pentru masa de prânz și cafea, dar și oază urbană ce promovează consumul sustenabil – de la ingredientele unei mese sănătoase la obiectele responsabil create de artiști și întreprinderi sociale locale și nu numai.
Vacanță ca pe vremea boierilor Ghica, la conacul Polizu din județul Iași
Când am vizitat Conacul Polizu din Maxut, județul Iași, era vară, iar reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni tocmai încheiase o perioadă de renovări și își deschisese porțile turiștilor. De atunci, domeniul a continuat să reconstituie atmosfera de secol XVIII – XIX, așa cum trăia familia boierească la vremea aceea, iar “Wow, nu credeam că există așa ceva în România!” este în continuare replica cel mai des întâlnită printre oaspeți.
Cursul de design interior by Creative Learning & Designist revine la Iași
Dacă îți doreai de ceva timp să urmezi acest curs, revenim în orașul tău: CURSUL DE DESIGN INTERIOR conține 4 workshop-uri de weekend, doze atent calculate de teorie + studii de caz aplicate + exerciții practice menite să te pună în rolul designerului de interior când abordezi un spațiu. Află mai multe detalii despre curs aici.
Softescu: povestea birourilor roz, din Bacău, colorează iarna
Nu doar oazele culturale, cafenelele și locurile demne de city break-uri fac radiografia unui regiuni a creativității, ci și spațiile de lucru cotidiene. Și cine spune că în cotidian nu e loc și pentru design? 🙂 Noi sigur nu, iar o dovadă sunt birourile de inspirație industrială Softescu de la Bacău: piese de mobilier care imită bancurile de lucru, lămpi și scaune roz care îndulcesc atmosfera.
Ladies, Wine & Design Iași – comunitatea-promoter a industriilor creative feminine
Ladies, Wine & Design a pornit ca un forum dedicat comunității creative internaționale feminine, iar de-a lungul anilor a ieșit în offline cu întâlniri și subiecte de discuție lunare care dezbat dilemele creativității într-un spațiu relaxat, care încurajează feedback-ul. La Iași, subiectele merg de la design, ilustrație, content writing, fashion până la discuții despre antreprenoriat, leadership, management, pasiuni și provocări în carieră.
Oare ce mai face designerul Mihai Stamati?
Ce mai înseamnă încă vreo 150 de km, dacă tot am ajuns la Iași? Poposim la Chișinău nu doar pentru un pumn-doi de bomboane Bucuria, ci și pentru a bea o cafea cu Mihai Stamati, creatorul jucăriilor din lemn care își propun să redea esența prin forme stilizate simple.
Moldovan Design Week l-a adus pe Karim Rashid la Chișinău
Rămânem la Chișinău și îți povestim despre omologul RDW-ului bucureștean, Moldovan Design Week – singurul festival multidisciplinar din Republica Moldova care unește sub umbrela sa toate domeniile industriilor creative. Mai precis, despre ediția din iunie 2019, când secțiunea Design Talks a evenimentului ne-a făcut un pic invidioși: printre invitați s-au numărat designerul Karim Rashid și designerul și arhitectul Eduardo Camarena de la Zaha Hadid Architects.
Fotografii: prin proiectele prezentate