Programa cursului
Conceptul și structura cursului
Este un curs intensiv, de weekend, pentru începători sau cei aflați la un nivel mediu care doresc să-și testeze abilitățile în acest domeniu, pentru ca ulterior să decidă dacă doresc să aprofundeze cunoștințele acumulate. Cursul conține multe teme practice și este structurat în 4 workshop-uri, însumând 16 ore de training.
Fiecare workshop cuprinde, pe lângă partea de teorie și studii de caz aplicate, exerciții practice menite să te introducă în rolul designerului de interior atunci când abordezi un spațiu și elementele lui. Vei crea planuri de amenajare și moodboard-uri, vei lucra aplicat, iar proiectele le vei discuta în detaliu atât one-to-one cu trainerul, cât și pe echipe, cu ceilalți cursanți. Vei învăța regulile conturării unui decor de la A la Z, trucurile și efectele din culisele tuturor coordonatelor, care, îmbinate ingenios, transformă un spațiu oarecare într-un cămin armonios.
Traineri
Echipa de traineri este formată din Martine Claessens, designer de interior, și Elis Popescu, fondatoarea platformei designist.ro. pentru ca experiența ta la curs să fie completă și să poți naviga cât mai lin printre noțiunile și temele cursului. Martine va coordona activitățile cursului, iar Elis îți va face cunoștință cu designul românesc și producătorii locali.
Cursul este susținut de Martine Claessens, designer de interior, în limba engleză, dar Martine vorbește atât limba română, cât și limba franceză. Elis va susține partea sa în limba română.
Cui se adesează cursul?
– celor care simt că au o chemare către designul interior și își doresc să-și pună abilitățile la lucru.
– celor care au deja o serie de cunoștințe sau abilități în domeniu, dar urmăresc să-și ducă pasiunea la un nivel superior, făcând demersuri concrete, susținute pentru o posibilă reconversie profesională.
– designerilor de interior la început de carieră, care urmăresc aprofundarea unei metode de lucru în relația cu clienții lor și și cred în conceptul de învățare continuă.
Cu ce este nevoie să vii pregătit la curs?
– un laptop, pentru că ne vom conecta la internet și vom lucra moodboard-urile și alte exerciții pe laptop.
– este util să ai un cont de Pinterest, care este o resursă bogată de imagini.
– pentru a lucra moodboard-urile tematice (colajele), este util să ai instalat un program precum PowerPoint. Se mai poate lucra și în Keynote sau Pages pentru cei care au computer Mac.
– cei care cunosc Photoshop sau un alt program/aplicație de grafică se pot folosi și de acest program, pentru a realiza moodboard-urile.
Programa cursului
Workshop 1
Abordarea spațiului în designul interior
– Introducere. Prezentarea modulului de curs. Nevoi & motivații.
– Noțiuni generale despre abordarea spațiului: formă, culoare, stil, funcționalitate.
– Moodboards: tipuri de moodboard-uri.
Culoarea și efectele ei: definirea schemei cromatice
– Cum controlezi puterea culorilor. Identificarea schemei cromatice. Metamorfoze deco prin culoare.
Exerciții practice, studii de caz: evaluarea efectelor culorilor asupra unui spațiu dat.
Workshop 2
Stiluri: incursiune interactivă în câteva stiluri ale secolului XX
Art Nouveau, Art Deco, Minimalism
– Trăsături, statement, concept, context, influențe.
– Piese definitorii care trasează istoria designului contemporan: materiale și funcțiuni noi, versatilitate, smart design.
– Stiluri prost înțelese: dos and donts în ceea ce privește stilurile – asemănări, deosebiri, greșeli de evitat
Exerciții – realizarea unui moodboard pornind de la o temă dată
Workshop 3
Stiluri etnice și cum le aplicăm în designul contemporan
Călătorim și aprofundăm stilurile din Maroc și Africa.
– culori, texturi, pattern-uri, tehnici de aplicare a finisajelor specifice
– piese autentice, locale, meșteșuguri, arts & crafts
– aspect brut vs. aspect finisat; materiale
– mixaj și dozaj între etnic și contemporan
Design românesc și studio-uri locale
– cât de important este să acordăm atenție antreprenorilor creativi și micilor producători din România
– povești locale: designeri și branduri made in RO: mobilier, decorațiuni, corpuri de iluminat, accesorii
Exercițiu – realizarea unui moodboard pornind de la o temă dată.
Workshop 4
Dinamica spațiului – tips & tricks
– Spațiu mic vs. open space
– Baia & bucătăria
– Lumina și efectele ei în decor
– Soluții de depozitare, delimitarea funcțiunilor, efecte de trompe l’oeil
– DOs & DONTs
Exercitiu practic.
Află mai multe detalii despre curs și înscrieri aici.